Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică – ICI București, prin prezenta Politică GDPR, vă aduce la cunoștință despre prelucrarea datelor dumneavoastră personale și drepturile pe care le aveți în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică – ICI București (numit în continuare ICI București) este organizat în baza Ordonanței Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică (cu modificările și completările ulterioare) și funcționează în baza HG nr. 1621/2003 (cu modificările și completările ulterioare), având site-ul web www.ici.ro și poate fi contactat în următoarele moduri:
Prezentul document este, de fapt, unul dintre modurile prin care noi dorim să vă arătăm că încrederea pe care ne-o acordați nu este unilaterală și că și noi, la rândul nostru, luăm toate măsurile necesare pentru ca vizita dumneavoastră pe site-ul nostru să fie cât mai plăcută și fără consecințe pe care nu le anticipați.
Pentru orice întrebare sau nedumerire în privința termenilor utilizați mai jos sau asupra oricăror alte probleme legate de modul în care noi înțelegem să păstrăm confidențialitatea datelor dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați prin formularul de contact existent pe site.
ICI București, prin site-urile sale, colectează informații de la utilizatorii săi astfel: direct de la utilizator, din rapoartele traficului înregistrat de serverele care găzduiesc site-urile, precum și prin intermediul cookie-urilor.
Informațiile furnizate direct de utilizator sunt oferite în mod voluntar de dumneavoastră atunci când vă abonați la un serviciu furnizat de noi. De exemplu, vă putem întreba care este numele dumneavoastră, care este adresa dumneavoastră de e-mail, contul de social media sau alte informații personale. Aceste informații ne ajută la identificarea corectă a dumneavoastră și la oferirea serviciului dorit de dumneavoastră fără crearea unor situații neplăcute precum confuzii de nume, transfer greșit de drepturi, etc.
Informațiile din raportul de trafic al serverului sunt înregistrate în baza vizitei dumneavoastră pe site-urile noastre. Atunci când vizitați un site web, dezvăluiți anumite informații despre dumneavoastră precum adresa IP, ora vizitei dumneavoastră, locul de unde ați accesat site-ul nostru.
Informația furnizată prin intermediul Cookie-urilor: Pentru buna funcționare a site-ului folosim cookie-uri care au rolul de a asigura o interacțiune ușoară între utilizatori și site-urile web. Cookie-urile pe care noi le folosim nu colectează date care să vă dezvăluie identitatea și de aceea nu vă putem identifica cu ajutorul lor. Puteți configura browser-ul dumneavoastră fie să vă anunțe ori de câte ori primiți câte un cookie, fie să refuze acceptarea lor. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca unele secțiuni ale site-ului nostru să nu poată fi vizualizate normal dacă ați setat browser-ul dumneavoastră să respingă cookie-urile.
Totodată, vă aducem la cunoștință că ori de câte ori dezvăluiți în mod voluntar informații personale în mediul online, informația dezvăluită de dumneavoastră poate fi colectată și utilizată de persoane neautorizate. Dorim să vă asigurăm că ICI București face tot posibilul să protejeze informația dumneavoastră personală, însă nu vă putem asigura securitatea oricărui tip de informație pe care ni-l transmiteți dacă mediul din care dumneavoastră transmiteți este inadecvat, iar acest lucru se face pe propriul dumneavoastră risc. Trebuie să înțelegeți, de asemenea, că sunteți unicul responsabil pentru menținerea secretului informațiilor (parole, nume de utilizator etc.) pe care le-ați dobândit ca urmare a serviciilor oferite de noi.
Site-ul nostru poate conține link-uri către alte site-uri web. ICI București nu are nicio răspundere pentru modul în care acestea își gestionează datele.
Noi folosim informația colectată de la dumneavoastră în mai multe feluri, în funcție de tipul acesteia:
Confidențialitatea și protecția informațiilor colectate de la dumneavoastră sunt de o importanță vitală pentru noi. Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în condiții care să asigure securitatea, integritatea și confidențialitatea, respectarea drepturilor persoanelor vizate și a legislației aplicabile în domeniu.
5.1. Asigurarea legalității prelucrării datelor cu caracter personal
În derularea activităților sale, ICI București prelucrează date cu caracter personal în următoarele condiții:
5.2. Asigurarea drepturilor persoanei vizate
ICI București respectă dreptul persoanelor fizice la viața privată.
Atunci când ICI București prelucrează date cu caracter personal, comunică persoanei vizate ce date colectează, care este scopul colectării, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal, durata stocării datelor și ștergerea acestora la finalul perioadei de stocare.
În situația în care scopul prelucrării datelor cu caracter personal se schimbă, ICI București va notifica persoana vizată înainte de prelucrarea informațiilor pentru îndeplinirea scopului secundar.
Conform Regulamentului GDPR și prin raportare strictă la domeniul de aplicare avut în vedere de către legiuitorul european, aveți următoarele drepturi:
În funcție de scopul prelucrării datelor cu caracter personal, ICI București poate prelucra următoarele categorii și tipuri de date (și nu se limitează la):
Prelucrarea datelor colectate de la dumneavoastră se face doar de personalul autorizat în acest sens.
Datele cu caracter personal prelucrate și utilizate de către ICI București se vor stoca pe suport electronic sau se vor arhiva fizic, pentru perioada necesară în vederea realizării scopurilor pentru care au fost colectate și în conformitate cu prevederile legale aplicabile. La încheierea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal , acestea se distrug sau se arhivează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Nu oferim informația colectată unor terți fără consimțământul dumneavoastră expres și prealabil, excepție făcând autoritățile publice, organismele naționale sau ale UE, pentru îndeplinirea activităților lor (conform GDPR, art. 6).
Orice statistică privind traficul utilizatorilor noștri, pe care o vom oferi către terțe părți, este furnizată doar ca ansamblu de date și nu include nici o informație identificabilă personal despre nici un utilizator individual.
Accesul dumneavoastră la anumite servicii și informații din cadrul site-ului poate fi protejat de parole. Vă recomandăm să nu dezvăluiți nimănui această parolă. ICI București nu vă va cere niciodată parola conturilor dumneavoastră în mesaje sau telefoane nesolicitate. Vă sfătuim deci să nu dezvăluiți această parolă persoanelor care vă cer acest lucru. Mai mult, dacă este posibil, trebuie să vă amintiți să semnați "deconectare" / "log off" / "sign out" din contul dumneavoastră în Forumul, Chatul sau alte servicii online oferite de ICI București, la sfârșitul fiecărei sesiuni de utilizare a acestora. Vă sfătuim, de asemenea, să închideți fereastra browser-ului în care ați lucrat la sfârșitul navigării dumneavoastră în site-urile sau serviciile furnizate de către ICI București.
Aceste sfaturi sunt destinate să prevină accesul persoanelor neautorizate la informațiile dumneavoastră personale sau la corespondența dumneavoastră atunci când lucrați într-o rețea de computere aflată într-un loc public.
Din păcate, nici o transmisie de date prin intermediul internetului nu poate fi garantată a fi 100% sigură. În consecință, în ciuda eforturilor noastre de a vă proteja informația personală, noi nu putem asigura sau garanta securitatea informațiilor transmise de dumneavoastră către noi, către și de la serviciile noastre online. Vă avertizăm, așadar, că orice informație trimisă către noi se va face pe propriul dumneavoastră risc.
În momentul în care noi primim informațiile transmise de dumneavoastră, vă garantăm că vom depune toate eforturile pentru a asigura securitatea acestora în sistemele noastre, conform standardelor de securitate impuse de legislația română în vigoare.
Prin excepție de la cazurile expuse mai sus, ICI București prin site-urile sale nu va dezvălui nici un fel de informație personală despre utilizatorii săi către terțe părți fără a primi mai întâi consimțământul expres al utilizatorilor în această privință.
În același timp însă, ICI București poate dezvălui informații personale atunci când legea prevede expres acest lucru sau când acest lucru este necesar pentru protejarea drepturilor și intereselor noastre.
În concluzie, atunci când accesați site-urile noastre și sunteți rugat să ne dezvăluiți informații despre dumneavoastră, veți dezvălui aceste informații doar site-urilor noastre, cu excepția cazului când serviciul sau informația respectivă este oferită în parteneriat cu un alt site sau serviciu.
De fiecare dată când un astfel de serviciu este furnizat în parteneriat cu un alt site, veți fi informat asupra acestui lucru deoarece este necesară partajarea informațiilor dumneavoastră personale cu site-ul sau serviciul copartener. Dacă nu doriți ca aceste date ale dumneavoastră să fie partajate, puteți proceda în consecință, prin a nu permite transferul datelor prin neutilizarea acelui serviciu specific.
Dacă alegeți să acceptați partajarea datelor personale, trebuie să înțelegeți că furnizorii serviciului în parteneriat pot avea practici separate de confidențialitate și de colectare a datelor. ICI București nu are nici un fel de control și nu poate garanta asupra tuturor aspectelor juridice pe care le implică folosirea acestor practici independente de confidențialitate.
*Pentru primirea și înregistrarea cererilor este obligatorie furnizarea următoarelor date ale persoanei vizate : nume, prenume, adresa poștală de domiciliu sau reședință în vederea comunicării, iar în situația transmiterii acesteia electronic este obligatorie menționarea adresei de poștă electronică. În vederea certificării identității, cererile transmise vor fi semnate olograf.